OFICIAL! FCSB a reziliat contractul lui Zima. Portarul rămâne în Superliga României
FCSB a anunțat oficial că a reziliat contractul portarului ceh Lukas Zima. Transferat la club în anul 2024 pentru suma de 250.000 de euro de la Petrolul Ploiești, Zima a avut o evoluție modestă, bifând doar 10 meciuri oficiale pe parcursul celor 18 luni petrecute în rândurile roș-albaștrilor. Dintre acestea, 5 au fost în campionat, 2 în Cupă și 3 în Europa League, iar el a încasat nu mai puțin de 20 de goluri.
În ciuda așteptărilor, Zima nu a reușit să își impună calitățile pe teren, fiind devansat la post de Ștefan Târnovanu, și chiar a fost nevoit să accepte faptul că tânărul Matei Popa a fost preferat în a doua parte a sezonului trecut, devenind astfel a treia opțiune pentru tehnician. Clubul a comunicat: „FCSB anunță rezilierea contractului cu Lukas Zima, portar care a făcut parte din familia roș-albastră în ultimul an și jumătate. Goalkeeperul ceh în vârstă de 32 de ani a evoluat în zece partide oficiale în toate competițiile și are în palmares un titlu și o Supercupă a României”.
De asemenea, după despărțirea de FCSB, Zima nu a stat mult pe gânduri și s-a întors la Petrolul, fosta sa echipă, unde a fost prezentat oficial. „Lukas Zima este, din nou, portarul echipei noastre! Cehul în vârstă de 32 de ani revine în tabăra „galben-albaștrilor”, semnând un angajament valabil până la finalul stagiunii 2026-2027”, au anunțat reprezentanții clubului ploieștean.