Dinamo s-a calificat în semifinalele Ligii Naționale după victoria cu Rapid

de J Natalia

CS Dinamo s-a calificat în semifinalele Ligii Naționale de rugby după victoria cu Rapid

CS Dinamo Bucureşti şi-a asigurat calificarea în semifinalele Ligii Naționale de rugby, după ce a învins-o pe CS Rapid Bucureşti cu scorul de 34-33 (19-7). Partida s-a disputat vineri, pe Stadionul „Florea Dumitrache” din Capitală, în cadrul etapei a 14-a, ultima a sezonului regulat.

Centrul Mihai Graure, autorul unui eseu pentru Dinamo, a fost desemnat cel mai bun jucător de pe teren.

În clasament, Dinamo ocupă prima poziție, cu 46 de puncte acumulate în 12 jocuri, urmată de SCM USV Timişoara, cu 41 de puncte (11 jocuri), şi de CSM Ştiința Baia Mare, cu 38 de puncte (11 jocuri). Pe locurile următoare se află CSA Steaua, cu 32 de puncte (12 jocuri), şi CS Rapid, cu 31 de puncte (12 jocuri).

Sâmbătă sunt programate ultimele partide din sezonul regulat: CS Universitatea ELBI Cluj – SCM USV Timişoara, de la ora 11:00, în Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, şi CSM Ştiința Baia Mare – Rugby Club Gura Humorului, de la ora 16:00, pe Arena Zimbrilor din Baia Mare.

S-ar putea sa te intereseze