Bucureștiul intră în Cartea Recordurilor cu „Masa care unește”

de J Natalia

Bucureştiul a stabilit un record mondial cu „Masa care uneşte”: 20.000 de oameni la o masă de 5 kilometri

Bucureştiul a intrat, sâmbătă, în Cartea Recordurilor după ce 20.000 de persoane s-au aşezat la cea mai lungă masă din lume, întinsă pe o distanţă de 5 kilometri, de la Piaţa Constituţiei până la Piaţa Unirii. Recordul a fost certificat de un reprezentant Guinness World Records prezent la faţa locului.

Evenimentul, intitulat „Masa care uneşte”, a avut şi un scop caritabil: strângerea de fonduri pentru construcţia primului spital de psihiatrie pediatrică din România. Acesta se ridică în curtea Spitalului „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din Bucureşti, în parteneriat cu Fundaţia Metropolis.

„Aşa ceva trăieşti o dată-n viaţă! A fost o atmosferă incredibilă azi, în centrul Capitalei, unde 20.000 de oameni s-au aşezat la cea mai lungă masă din lume, de 5 km. Şi, da, am bătut recordul mondial! Un reprezentant Guinness World Records, prezent la faţa locului, a certificat recordul. Dar nu doar despre asta a fost vorba. Ci despre comunitate, despre solidaritate, despre prietenii care se leagă între oameni care aleg să stea împreună la aceeaşi masă pentru o cauză nobilă: să contribuie la construcţia primului spital de psihiatrie pediatrică din România”, a transmis Primăria Capitalei.

Primarul general Ciprian Ciucu i-a felicitat pe organizatorii de la Untold pentru reuşita de a-i scoate pe bucureşteni din case şi de a-i aşeza împreună la aceeaşi masă. „A fost o mare sufragerie astăzi, în Piaţa Constituţiei. Aşa cum îmi place mie să spun, că vreau să avem un oraş ca o sufragerie, ei bine, a fost, literalmente, un oraş sufragerie”, a declarat Ciucu.

Edilul a mulţumit Fundaţiei Metropolis, care, din donaţiile colectate sâmbătă, continuă construcţia primului Spital de Psihiatrie Pediatrică din România, aflat în curtea Spitalului „Prof. Dr. Alexandru Obregia”.

Pentru eveniment au fost pregătite 20.000 de porţii de mâncare, fiind folosite peste 5 tone de alimente. Meniul a inclus preparate tradiţionale, deserturi şi fructe.

S-ar putea sa te intereseze