Prințesa Astrid a Norvegiei s-a stins din viață la 94 de ani, la două săptămâni după regele Harald al V-lea
Prințesa Astrid a Norvegiei, sora mai mare a regelui Harald al V-lea, a încetat din viață vineri, la vârsta de 94 de ani, a anunțat Palatul Regal din Oslo într-un comunicat de presă. Decesul survine la exact două săptămâni după moartea fratelui său, regele Harald al V-lea, care s-a stins din viață pe 28 august, la 89 de ani, după o domnie de peste 35 de ani.
„Prințesa Astrid s-a stins din viață astăzi, vineri, 11 septembrie, la vârsta de 94 de ani”, a transmis Palatul Regal din Oslo.
Regele Haakon al VIII-lea, fiul lui Harald al V-lea și actualul suveran al Norvegiei, a declarat în același comunicat: „De-a lungul întregii sale vieți îndelungate, prințesa Astrid a reprezentat Casa Regală într-o manieră caldă și animată de simțul datoriei”.
Prințesa Astrid a avut ultima sa apariție publică în urmă cu două zile, miercuri, când a participat într-un scaun cu rotile la funeraliile fratelui său, regele Harald al V-lea. Aparițiile sale publice deveniseră tot mai rare în ultimii ani, iar în luna august medicii norvegieni i-au implantat, ca și fratelui ei, un stimulator cardiac.
Odată cu ea, s-a stins din viață ultimul dintre cei trei copii ai regelui Olav al V-lea, care a domnit între anii 1957 și 1991.
Tronul Norvegiei este ocupat în prezent de Haakon al VIII-lea, în vârstă de 53 de ani, care a devenit rege după decesul fostului suveran în urmă cu două săptămâni.