Oficial: Chelsea a prelungit contractul starului portughez

de J Natalia

Chelsea i-a prelungit contractul lui Pedro Neto până în 2032

Clubul Chelsea a anunțat, vineri, prelungirea contractului internaționalului portughez Pedro Neto. Extrema în vârstă de 26 de ani a semnat o nouă înțelegere care îl leagă de gruparea londoneză până în 2032, adăugând astfel încă un an la contractul existent.

Fotbalistul era dorit de cluburi din Arabia Saudită și de alți giganți din Anglia, dar a ales să rămână pe Stamford Bridge, unde a fost recompensat cu un contract îmbunătățit.

„De când am ajuns aici am fost primit foarte bine de toată lumea și m-am simțit imediat ca acasă. Vreau să obțin și mai multe realizări aici, am avut momente bune atât la nivel de echipă, cât și individual, dar îmi doresc mai mult. Cred că putem realiza și mai mult”, a declarat Neto pentru site-ul oficial al clubului.

Pedro Neto a fost transferat de Chelsea în 2024, de la Wolverhampton, pentru 60 de milioane de euro. De la sosirea sa, a bifat 108 meciuri în tricoul londonezilor, reușind 21 de goluri și 18 pase decisive. A contribuit astfel la câștigarea Ligii Conferințelor și a Campionatului Mondial al Cluburilor.

De-a lungul carierei, portughezul a mai evoluat pentru SC Braga și Lazio, în afara celor două cluburi englezești. La nivel de națională, are 30 de selecții pentru Portugalia și a participat la Euro 2024 și la Campionatul Mondial din 2026.

S-ar putea sa te intereseze