Romsilva vinde două milioane de metri cubi de lemn de foc. Cât plătește familia iarna

de J Natalia

Romsilva a scos la vânzare două milioane de metri cubi de lemn de foc, la prețuri similare cu cele de anul trecut

Odată cu răcirea treptată a nopților, Romsilva a scos la vânzare aproximativ două milioane de metri cubi de lemn de foc, la prețuri asemănătoare cu cele practicate anul trecut. Cererea este ridicată în toată țara, iar din cantitatea totală s-a vândut deja aproape jumătate. Cele mai căutate esențe sunt fagul, stejarul și carpenul, un lemn de esență tare cu putere calorică mai mare.

Unii gospodari s-au grăbit să-și refacă stocul pentru iarnă încă din vară. Lenuța Gindean, din Livezile, județul Bistrița-Năsăud, a cumpărat 15 metri cubi de fag de la începutul verii. „Le-am crăpat, le-am clădit să fie uscate. Să sperăm că ne ajung, depinde cât ține frigul, că anul trecut am făcut opt luni foc, din octombrie și până în mai”, a spus localnica.

Cât plătește o familie pentru încălzire în sezonul rece

Din cele circa două milioane de metri cubi de lemn pentru foc puse la vânzare de Romsilva în acest an, în primele șapte luni s-au vândut peste 850 de mii de metri cubi, direct din depozitele direcțiilor silvice. Prețul mediu pentru un metru cub de lemn este de 281 de lei, fără TVA.

Asta înseamnă că pentru șapte metri cubi de lemne, cât ar avea nevoie în medie o familie în sezonul rece, oamenii ar trebui să plătească peste 2.000 de lei. Prețul poate crește însă dacă lemnul este de esență tare, care produce mai multă căldură.

Într-un depozit al ocolului silvic Cluj se află în acest moment peste 100 de metri cubi de lemn pentru foc. Cei mai căutați sunt paleții de fag, stejar și, în general, lemnul de esență tare, pentru că are o putere calorică mai mare, însă prețul la palet este mai ridicat.

„Prețul la lemnul de foc este 700 de lei paletul la lemnul de esență tare și 550 la esență moale”, a explicat inginerul silvic Nicolae Goga.

Reprezentanții Romsilva susțin că prețurile de valorificare au rămas la un nivel aproximativ asemănător cu cel din anul trecut, în ciuda creșterii prețurilor la carburant, pentru că s-au vândut până acum în principal stocurile deja existente. Totodată, există și posibilitatea achiziției online, prin magazinul online al Romsilva, unde oamenii se pot conecta și pot lansa comenzile.

Șapte comune din nord-vestul țării trec pe încălzire centralizată cu biomasă

Pentru a optimiza costurile, șapte comune din șase județe din nord-vestul țării au semnat deja contractele pentru construcția unui sistem centralizat de încălzire cu biomasă. Valoarea totală a proiectului ajunge la 65 de milioane de euro, majoritatea din fonduri europene. Oamenii vor scăpa astfel de grija lemnelor pentru foc.

S-ar putea sa te intereseze