Omar Hayssam, eliberat condiționat. A fost condamnat pentru terorism

de J Natalia

Omar Hayssam, eliberat condiționat de Tribunalul Ilfov

Sirianul Omar Hayssam, condamnat în 2015 la 24 de ani și 4 luni de închisoare pentru terorism, a fost eliberat condiționat printr-o decizie definitivă a Tribunalului Ilfov. Instanța a admis contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 2298 din 17 iulie 2026, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, desființând hotărârea inițială și dispunând punerea sa de îndată în libertate, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Decizia a fost luată în baza art. 587 din Codul de procedură penală, raportat la art. 59-60 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Codul penal. Instanța a atras atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 61 din vechiul Cod penal, privind efectele liberării condiționate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat.

Răpirea jurnaliștilor români în Irak

Omar Hayssam a ajuns în atenția opiniei publice în martie 2005, când a fost implicat în răpirea a trei jurnaliști români în Irak: Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcovici și Ovidiu Ohanesian. Pentru această faptă a primit o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.

Condamnările cumulate

În 2015, Hayssam a fost condamnat la 24 de ani și 4 luni de închisoare. Pedepsele sale cumulate includ 24 de ani în dosarul „Manhattan”, instrumentat de procurorii DIICOT pentru infracțiuni economice, 20 de ani pentru răpirea jurnaliștilor, 16 ani în dosarul „Volvo Truck”, trei ani în dosarul „Foresta Nehoiu” și doi ani pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

Fuga din România și aducerea în țară

În anul 2006, Omar Hayssam a fost eliberat condiționat după ce i-a convins pe judecători că suferă de cancer în fază terminală. Ulterior, a reușit să fugă din România, fiind adus în țară abia în anul 2013.

S-ar putea sa te intereseze