Protest în Câineni după agresiuni repetate
Locuitorii comunei Câineni, județul Vâlcea, au protestat miercuri după-amiază în fața primăriei, nemulțumiți că un adolescent de 13 ani din satul Greblești, acuzat de mai multe fapte grave, se află în continuare în comunitate. Oamenii cer instituțiilor abilitate să intervină și să identifice măsuri legale care să împiedice noi victime.
Primarul comunei, Ion Nicolae, a declarat că minorul creează probleme de doi-trei ani și că ar fi agresat aproximativ patru-cinci femei, majoritatea peste 65 de ani. În cazul uneia dintre ele, violul a fost confirmat prin cercetare. „De doi, trei ani de zile creează probleme. Violuri și tentative de viol, în special asupra unor femei de peste 65 de ani. Le urmărea și profita de ele”, a spus primarul.
Reprezentanții primăriei au mers de mai multe ori la familia minorului, împreună cu asistența socială, poliția și DGASPC, dar nu au putut lua nicio măsură. Potrivit primarului, tatăl băiatului a avut un comportament ostil de fiecare dată. „Primăria nu poate face altceva decât să respecte legea. I-am înștiințat pe cei de la DGASPC, iar soluția dată a fost să fie monitorizat”, a precizat Ion Nicolae.
Primarul a ridicat problema necesității unei expertize de sănătate mintală pentru minor și a decăderii părinților din drepturile părintești. El a descris comunitatea din Greblești ca fiind panicată, oamenii trăind „efectiv sub teroare” și simțindu-se nevoiți să stea cu ușile și ferestrele închise.
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a transmis că pe numele băiatului există mai multe sesizări, ultima înregistrată pe 17 august 2026, privind o faptă asupra unei minore de 15 ani. Polițiștii au întocmit dosare penale, cercetările fiind coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Eduard Văduva, a precizat că, potrivit legislației penale în vigoare, minorul care nu a împlinit 14 ani nu răspunde penal, astfel că nu pot fi dispuse măsuri preventive împotriva lui. Totuși, în urma activităților desfășurate, minorul a fost internat nevoluntar într-o unitate medicală de specialitate pentru cinci zile, ulterior fiind externat și preluat de mama sa.
Primul incident grav cunoscut datează din august anul trecut, când adolescentul a fost surprins de camere de supraveghere în timp ce încerca să forțeze o femeie să întrețină relații sexuale. Femeia s-a zbătut și a reușit să scape. Pe 13 septembrie, după o tentativă de viol asupra unei femei singure pe un teren din afara satului, minorul ar fi agresat o bătrână în propria grădină, a lovit-o, a strâns-o de gât și a violat-o, faptă confirmată de expertiza medico-legală.
Ancheta a relevat că adolescentul ar fi încercat anterior să atingă alte două femei din localitate și că la audieri ar fi declarat că se simte atras de femei în vârstă, considerându-le vulnerabile. Dosarul în cazul său a fost clasat întrucât, la data faptelor, avea 12 ani și 7 luni.
Autoritățile au menționat și alte incidente: în 2022 adolescentul ar fi ucis o pisică, în 2024 ar fi fost implicat în acte sexuale pe terenul de sport al unei școli, iar în martie anul acesta polițiștii l-au cercetat pentru o nouă tentativă de viol.